Meme Stoica, luat peste picior de un fost căpitan al Universității Craiova. „Să pună mâna să mai citească!”

Meme Stoica, luat peste picior de un fost căpitan al Universității Craiova. „Să pună mâna să mai citească!”
  • Publicat:

Universitatea Craiova s-a impus pe „Arena Națională”, scor 1-0, cu Dinamo, în etapa a 7-a din Liga 1, iar Meme Stoica a fost luat peste picior de un fost căpitan din Bănie după ce acesta a sărit în apărarea „câinilor”.

Silvian Cristescu, fostul căpitan al Universității Craiova și un apropiat al clubului deținut de Mihai Rotaru, l-a taxat pe Meme Stoica, managerul general al FCSB-ului, după intervenția sa în legătură cu penalty-ul obținut de Marius Constantin în minutul 28.

Meme Stoica, luat peste picior de Silvian Cristescu, fostul căpitan al Universității Craiova

Am întâlnit cea mai puternică echipă de la începutul campionatului, s-a văzut, repriza a doua ne-au şi pus puţin sub presiune, dar eu cred că până la urmă am meritat victoria.

(n.r. Aveţi echipă de titlu?) Păi, cine este pe primul loc? Dacă suntem pe primul loc, la diferenţă de 6 puncte faţă de locul 2, normal că avem echipă de titlu. M-am uitat la televizor şi cred că îl şi trage şi îl şi calcă. Eu cred că este penalty 100%” , a declarat fostul jucător al Universităţii Craiova, Silvian Cristescu.

Silvian Cristescu: „MihaiStoica poate nu știe să citească și nu respectă hotărârile judecătorești!”

„Am văzut cum a fost cu ei etapa trecută. Ce să comentez eu ce zice Mihai Stoica? Poate nu ştie să citească şi nu respectă hotărârile judecătoreşti. Noi ne numim Universitatea Craiova.

Dacă ştie să citească, să pună mâna să mai citească. El se numeşte FCSB şi noi ne numim Universitatea Craiova. Dacă e anarhie, probabil ne numim cum vrea domnul Stoica. Probabil aşa se conduce la FCSB, e anarhie, nu se ia nimeni după nicio lege” , a spus Silvian Cristescu

Ce a scris Meme Stoica în timpul meciului Dinamo – Universitatea Craiova 0-1:

Păi dacă-l ține, trebuie să cadă pe spate. Marius Constantin se aruncă în față! E greu cu CSU anul ăsta…”, a scris Meme Stoica pe contul său de Facebook în timpul meciului Dinamo – Universitatea Craiova, scor 0-1.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×